Mangalia

Nu e frica, nu stiu ce e.
tocmai ce am cumparat tot si astept sa plec,
nu stau la umbra...
las soarele sa ma loveasca asa cum vrea el.

De ce imi bate inima asa tare ?

" -Nu te supara, ai o fisa? "

ma uit in jos,
nu indraznesc sa ma intorc,
buzele-mi sunt doua tancuri rusesti,
ce fara senile nu se pot misca.

cuvintele vibreaza in capul meu,
sunt ca un ceas desteptator, vechi si stricat,
si totodata,
un cantec din inima muntilor.

Imi intind umbra peste a ei,
parca ne strangem de mana,
printre gume lipite de astfalt si gunoaie
frumosul devine realitate,
in acel mediu obscur si jegos.

intorc capul,
iar cu o privire aruncata cu coltul ochilor
ii musc satisfacut de chip.

-Nu am , imi cer scuze!

cum nu esti ea,
plamanii-mi trag aceasi cantitate de aer
ca acum doua veri.

imi mut iarasi privirea in neantul obscur,
inca astept cu o fisa in mana
si cu un carut gol in spate
sa mai cumparam ceva...

Inca o fisa

Am uitat totul..

ulcer de ganduri ce-mi maseaza mintea acum,
acum e mereu,
nu ma mai satur de propaganda asta,
sa vedem , tu ce mai zici?

cate sanse risipite,
chiar crezi ca am noua vieti?
aveam opt...dar tu mi-ai lasat doar una.

ma gandesc inainte sa aleg,
ma lupt cu ignoranta,
o mutilez , dar ea tot da semne de viata,
ma iert pe mine in primul rand.

Mi-am amintit trecutul..

ducem doar doua coate dupa noi,
sau ele ne duc pe noi?

trecutul...
un deal, pe care il urcam des,
verdele asta peste tot,
si aerul ce imi purifica plamanii,

si cand deschideam ochii,
ruine.


Mi-am adus aminte viitorul..

rad din nou,
mai am o viata,
mai bag o fisa..

Siluete..

Te rog, nu aprinde lumina..

nu lasa pamantul sa se roteasca, opreste-l !

e mai bine asa, e racoare..

Uite! un zmeu inaltat pe cer, 

sau...e o punga in bataia vantului?

Cine o fii omul acela cazut pe jos?

in seara asta am sa fiu erou,

dar..nu sunt, si nici el nu e.

in fata casei mele, 

inca o pereche de incaltari!

nu, nu e ea, 

sunt doar doua pietre ude, 

vad doar ce vreau !

e intuneric, 

vad doar ce-mi amintesc,

si vad bine!

simt, 

ma inalt la cer ca intr-o reclama proasta la Dero,

dar gresesc,

mereu ma apropii sa vad mai clar,

sa inteleg mai bine,

sa adulmec precum un caine de vanatoare,

dar eu nu am coada!

nu am din ce da victorios..

Mereu, magia dispare,

si ma dor ochii de cat de clar pot vedea

noaptea..

Constelatie

Iti curge machiajul,

mi-a murdarit degetele 

si ele acum ard.

imi e rusine de talpa bocancilor mei,

farame de integritate se gasesc printre rizuri.

nisipul din palma ta se scurge ,

iar timpul pare sa incetineasca ,

nu vrea ca el sa atinga plaja regretelor noastre.

parul tau decolorat straluceste,

apa sarata l-a aranjat miraculos.

De ce crezi ca nu mai pot iesi in soare?

lumina asta isi pierde din esenta

cu fiecare metru pe care-l strabat spre tine, 

si infloreste in sperante adanci

atingandu-mi fata crapata, 

transformand secundele in munti de pulbere

ce ard la nesfarsit.

azi am terminat de numarat toate stelele de pe spatele tau.

Halucinatii reale.

Sub fetele decolorate,
haine minti isi poarta viata,
cu dinti ce-au sfasiat lumina,
sunt oameni vii, ce-si traiesc moartea.

cu minti inchise, sigilate,
iti iau tot ce-a ramas din tine,
te doare , suferi, vrei dreptate,
cand te simti rau, ei se simt bine.


esti doar un nor ,
iar sta sa ploua...


sa-mi spuna chiar acum divinul,
sunt caramida-n iadul lui?

suntem prea multi,
si impreuna
putem sa rupem lantul lor...
dar spate-n spate toti se urca,
acum, maine sau mai tarziu.

zambesc sa vad cum toti se lupta,
pentru un fier, sau un stilou..
pana mai ieri credeam ca-s liber,
azi m-am uitat in jurul meu...

Simbioza

Esti tu,  fata ce ma invie zi de zi

Arunca-ti gandurile in mine
si toarna apa,
lasa-le sa-si creasca radacini, caci venele sunt doar spatii goale.

sunt doar un calator, ce si-a piedut harta
si rataceste printre blocuri jegoase..

suflete, uitam de ele
suntem statui de carne ce populam groapa de gunoi a lumii..

nu ne mai vedem clar,
nu pentru ca esti departe, ci suntem doar unul..

amprenta ta e semnatura mea,
suflarea rece, mana moale, parul ud..
taie in amintiri ce-mi sfasie existenta..

-----

Timpul

el intriga, ucide , biruieste  entitati,
sculpteaza   cratere muntilor uitati ,
lumea traieste  printre umbrele istoriei .

usor.. linistea explodeaza

-----

Vapori de lumina

Lumanari ce seamana intuneric
mi-au creat o umbra luminoasa.
Imi arat fata rasaritului,
o caldura fina imi maseaza pielea
si mi-o strapunge neinsemnat de incet
pana cand remodelarea mea arata ca un vechi eu.

perna imi e prea plina de vise,
obrazul prea mic pentru ai tai incisivi,
parul, harta unei  nebunii..

unde ai plecat?
nu pot vedea printre cladirile lumii tale,
pot simti doar un vag parfum,
trupul meu imbalsamat
s-a pierdut.

imi plimb mintea prin amintiri,
scap de ghilotina cuvintelor tale,
iti simt lumea,
dar nu o pot vedea,
sunt doar un actor prost intr-o piesa de teatru jucata in fata unor orbi.

Opt colturi

Fac pauza de la a respira un minut..
vegetatia se usuca sub umbra propriei neputinte,
raman doar mormane de gunoi ce au trecut in nefiinta,
oamenii ies de sub pamant mai curati ca niciodata.
ne distrugem unii pe altii
vazand in ei inamicul ce zace in noi..
vrem sa fim ceea ce am fost candva
vrem sa fim oameni.

inspir, trag in mine toata cenusa..

totul straluceste in jur,
pana si sangele varsat de ei.
doar cainii se mai bucura de libertate,
o femeie batrana isi plange fiul,
un copil julit in genunchi plange pe asfaltul cald,
o mama naste doi copii vii, iar alta ...plange.

nu vreau sa expir ceea ce am strans in mine,
unghiile imi cresc negre,
parul mi se albeste si fac cinste pamantului
numai cu gandul ca as putea...respira normal.

Strop , cate un strop

Suntem covoare de carne,

calcate de aceleasi picioare jegoase .

in gradina noastra nu mai creste iarba,

visele au incoltit si isi arata florile.

pasta lor ne coloreaza viata,

dar depaseste linia...

sub acest nor depresiv, de fericire,

masca de gaze e inutila, 

...respir printr-un copac

trimite-ti in mine

ura, dispretul, ignoranta!

oricum, sunt ale mele, 

lacomia mea le doreste, 

pot tine ochii deschisi in fata lor.

nu voi intoarce spatele, 

inca sper la o picur de recunostiinta,

ce-mi va racorii fata mutilata

ce afiseaza un zambet etern.

Lumea lui Hades

In lumea lor nu mai e nimic, si totusi, e totul.

Ei, stau cuminti trei zile,
nu cumva sa suspectam ceva.

............

Ajung jos, dupa o ploaie de lacrimi ce le pateaza costumele negre...
ei stau cuminti.

...........

sunt de toate varstele,
de toate staturile,
si sunt singurii ce nu-si doresc sa-si faca prieteni noi.

Cate minunatii s-or gasii acolo?
flori ce cresc invers, ale caror frunze sunt admirate, nu petale..
o liniste coplesitor de asurzitoare?
etichete pe fiecare piatra,
copii jeliti , ce se joaca in noroiul etern..
parinti ce-si invata odraslele sa mearga pe biciclete de lemn?

ochelarii pe care ii uitau peste tot, acum raman nemiscati,
aduc amintirea acelor ochi tulburi..

...........

ei nu vorbesc, dar spun prea multe.

Sapte pe zar.

E ultima lucrare desavarsita a mintii umane,
nu se supune niciunui dialect,
cei mai mari dictatori se inchina in fata ei,
iar eu, stau fix langa ea.

o simt cum incearca sa-mi smulga paraul,
si sa-si faca drum pana ce ma corupe total,
imi intra pe sub unghii,
dar nu o las,
imi tai degetele , si putin cate putin din mine.

o sa sfarsesc inecat in propriul sange,
dar o sa merite,
am sa zambesc in timp ce ploapele isi fac ultima miscare..

o sa imi calc in picioare propriile ramasite.

ne luptam zi de zi cu noi,
suntem martorii propriilor actiuni,
uneori triumfam,
uneori...

suntem parti componente a unui cerc vicios ce incepe cu noi
si se termina tot cu noi.

Chapter 5

Folosind numai cuvinte cheie
nu am reusit acapara lumea.
am doar o particica din ea, ce face cat tot.

imi sopteste uragane
si nu ma satur de privirea ei
ce-mi inmoaie oasele, si care se scurg
formand ingeri decazuti in zapada.

sunt nevrednic de atingerea ei
pielea mea se bucura pana la necrozare
picioarele sunt stalpi adanc ingropati,
iar mana ce se intinde spre fata ei
isi inchide pumnul usor, amintindu-si ca ea nu mai e..

acum realizez,
mici ace imi invadeaza tot corpul,
sunt purtat in deriva de valurile oceanului Indian,
Pamantul se micsoreaza sub mine,
nu mai pot sta mult pe el, cad...
stelele-mi gauresc trupul, iar tot ce ramane in urma,
e acea apa inghetata din care se fac oamenii de zapada..

Vrei sa facem un om de zapada?

Teatrul

Mi se-ntuneca privirea,
pieptu-mi e drum lung strabatut de oameni,
si ard file din eterniate
caci cartea vietii mele nu are coperta...
iubesc lumina ce se reflecta in sangele de pe podea,
ce ca lacrimi s-a scurs de pe mainile mele.

nu e al meu..

eu nu mai am,
sunt mascota unui papusar bolnav,
imi lipsesc piese, ce fara de ele nu mai pot face lumea sa rada.

imi amintesc gloria spectacolelor,
si sclipirile de uimere...
acum  in cel mai bun caz primesc cate o privire palida..
la spectacolul vietii mele nu se mai vand bilete...

mi-a ramas doar acel copil ciudat,
ce ascuns , m-a privit mereu,
si a vrut sa dorm cu el pe perna..

Chapter 4.

Erau niste copii cu un bici,

caci pusi de-alungul, el ii depasea,

si  incercau sa maltrateze aerul,

incercau sa-i dea o forma, precum Enescu la vioara...

si el urla, aruncand cu spini in timpanele mosilor.

Era forma lor de comunicare, 

eu, inca nu o gasisem pe a mea.

Incet incet, umbra imi era prea mica,

si am ales sa sar din ea.

M-am refugiat in meleficul foilor de hartie,

ce m-au impresionat cu a lor tristete goala.

Pui de idei am aruncat pe ele, 

si le-am lasat sa creasca, 

vazandu-le cum se jucau in lumea sunetelor mute..

Dar au fugit,si s-au ascuns sub perna,

mi-au daramat serile cu ale lor soapte moi,

au rupt parti din mine sa se cuibareasca

pana cand,

la final,

m-am scurs pe-o foaie de hartie

ce-avea deja scris de altii un titlu,

" Lumea ".

Mecanica dorintei.

Locul unde lumina intalneste intunericul,

unde apa loveste piatra,

unde sangele intalneste lacrimile,

acolo ne aflam.

ne tratam cu venin, 

murdarim pamantul cu ale noastre corpuri patetice

si din cauza egoismului,

ne inecam incercand sa respiram cat mai mult.

suntem nori de praf

ce plutesc deasupra apei,

iar cand o intalnim,

ajungem sa contribuim la  acel mormant sedentar

de pe fundul ei.

expresii pline de disperare

sunt cimentate  in abis,

tocite de pantofii celor ce vor urma.

suntem sufocati de sfoara propriilor dorinte,

ochii se bucura de mai multa lumina, 

nu mai putem inghiti, respira,

stransoarea se micsoreaza,

dar pateticul, 

pateticul cere si a doua sfoara..

prea  multe pete ce noaptea nu se vad,

haine rupte cu tot cu piele,

pentru un nisip colorat.

Tanjesc cu disperare ,

la minti slefuite

ce nu-si ascund colturi

de care sa ne zgariem.

Mama

Si iar plang norii,
se scurg pe mine, s-aduna flori in jurul tau
zambesti prea larg si stii ca asta
aduna ani in viata mea.
te uiti la mine cu mandrie..
stii ca sunt tu, si tu esti ea..

duci munti in spate si cu durere
aduci lumina in viata lor
sunt madru ca esti a mea mama,
o punte catre viitor.

si am scapat o rima acolo,
da, mi-am promis ca nu mai fac
dar tin sa spun
sa spun acum...
de jos noi ne uitam la tine
si te iubim,
Siminuca!

Idei aruncate

Ajungi in pragul disperarii,
si cauti un abis,
un loc fara de loc
si te asterni pe panza vietii,
depasind conturul
si bucurandu-te ca esti special..
arunci idei ce doar tie ti se potrivesc
si speri ca nu esti singur,
dar mult mai mult
iti doresti sa nu fie adevarat.

esti singurul ce aplauda
la o piesa proasta de teatru,
iar toti in jurul tau
au fetele cusute, expresii lasate in cuier..

prefer sa ma numesc om,
nu omul sa ma numeasca pe mine.

Lumea asta se sufoca de prea multe idei aruncate..

Gheata pe tavan

111, jegul de pe fundul unei sticle de bere,
scrumul de pe jos,
aerul curat de munte ce perforeaza plamani,
copilul ce alearga,
el e orb.

doi munti de gunoi,
carne la conserva,
zeama ce-mi curge in coltul ochiului
ustura.

vreau sa ma uit la stele,
dar nu se vad prin tavan.

stiu eu o fereastra!

Lumea in colturi

Ideile mi se scurg de pe tavan direct in craniu
curg, si se preling
ca cerneala pe o foaie veche..

din tot neajunsul
ma multumesc cu doua pietre..
pe una imi sprijin capul,
iar cu cealalta
mi-l zdrobesc.

a devenit placerea mea vinovata
sa tac atunci cand trebuie sa vorbesc
si sa vorbesc cand trebuie sa tac..

The End

Doua primaveri

Gândurile îmi sunt lipite cu bandă izoliera,
 iar ultimul chiștoc de fericire
 l-am fumat demult.
 Pielea-mi erupe râuri de nesimțire,
 ce umplu paharul din mintea ta.
 
 Te crezi rege peste neputincioși?
 
 Napoleon nu s-a luptat cu ologi...
 
 uităm ceea ce suntem
 și ce ne face mai puternici...
 
 
 căci cel ce a înfruntat Dragonul
 se luptă azi prin poezii,
 iar cel  ce a biriut un taur
 țăran cum s-a născut
 a și murit.
 
 suflă-mi rece peste pielea tăbăcita de timp!
 arată-mi spatele, să-ncerc să te întorc..
 copil mai câștigat cu două primăveri..

Haos

Nu mai purtam pelerine de ploaie
ce sa ne protejeze pielea de asfintit.
aratam prea penibil in ele,
ceea ce suntem, si moliciunea propriilor puteri.

ne incaltam fiindca pe jos e frig?
sau pentru ca e murdar?
nu putem curata?

totul este de un alb imaculat,
iar noi, cu ale noastre jegoase picioare
ce au calcat cadavre,
intram in sufletul altora,
nu trebuie sa existe alb imaculat!

nu ranjim la soare, crezand ca este luna,
si nu ne iubim aproapele,
fiindca el nu ne iubeste.

vrem un bine universal,
sau doar binele nostru?

haos, arunci o privire
omori un om.

Licurici

Priviti din spate, aratau ca niste licurici

dar daca ii intorceai, surpiza,

erau niste licurici!

unul mare, unul mic, si unul si mai mic

se bateau cu liminitele in piept

ca ei sunt totul,si surpriza,

erau totul !

prin iarba ei se plimbau

sa gaseasca oratanii, si surpriza, 

au gasit!

un greiere faimos

cu un palton de hipster , pletos..

fara cuget, in a lor limba l-au rugat

sa le dea autograf, si surpriza,

le-a dat!

erau fericiti, seara admirati

autografe si ei dadeau

animale pe doua picioare ii priveau,si surpriza,

s-au stins..

Pantece de gheata...

doua  minute, 

pe raul inghetat danseaza corbii

de-ar avea un zambet, 

sigur l-ar afisa.

sfasiat de criminale minti

plutesc pe gheata ca intr-un film prost.

lumea ma imbie cu calde urari

dar le spun " Nu e ziua mea! "

tot sub gheata am sa ajung

dar e bine!

Lumea am sa o intorc,

cliclul se va inversa,

" Incalzire globala?"

spune-i asta si copilului din mine..

Semineu

O casa, de care stiu toti,

dar nimeni nu intra,
doar lumina, printre crapaturi
lasate de mine.

gratii la geam, lasate de buna voie..

stiu ca pasii mei

inteapa pamantul si tot ce conteaza.

Unde a fost candva un loc cald,

acum doar o umbra difuza

distruge monotonia.

scarile subrede

isi cer portia de sange

atunci cand sunt singurele pe care poti conta.

am plantat copaci langa mine, 

doar ei se ghideaza dupa soare

si eu in spatele lor

astept adierea unei seri luminoase

m-ascund dupa un perete

umbra flacarii ajunge si la mine,

dar intr-un final am sa ajung langa el

am sa stau pe scaun

fata in fata,

am sa ma incalzesc

si camera va fi din nou luminoasa.

Stiu, fiindca asta am facut si ieri..

Timp.

Minut de minut cerul se schimba,

Comete vin, neaga pustia mea existenta..

Ne pierdem fericirea in praf…

Unde ti-ai lasat nepasarea?

Am gasit un bilet,aruncat

Si l-am folosit pe post de cearsaf al visurilor mele,

Am ajuns acolo, acel loc,

Unde pietrele fac parte din corp,si ies , strapungand pielea,

 lasand in urma plumbul ce-ti  spinteca talpile..

Unde apa se evapora prin clipiri,

Lasand in urma acea leguma,

Cu ochii frumosi, larg deschisi…

Am aspirat la lucruri marete

Si am zambit larg, ca o hiena ce se bucura de mila leului.

Cum tu, Pamantule, sa-mi fii prieten,

Cand te supui noptii?

Cand imi intuneci gandirea?

Si am plecat pe lungul trotuar ,

Coatele mi le-am julit de garduri de neam prost.

“  Ia-ma de mana!”

Putem cauta totul nicaieri..

Ne-am insemnat drumetia,

Pasii pe rand ni  i-am marcat ,

Intr-un fel neputincios,

Hänsel și Gretel, sunteti mandrii de noi?

Am aruncat parti din noi, sa vedem ce am fost inainte….

Si aruncam in continuare,

Sa pavam un drum

Ce ne da doar ce avem...

Timp.

Pret de o secunda/\.

Apa, praf, ma afund in noroi,
am ales sa ma scald in lacul sarat, ramasita a unui ocean
si acum, bate vantul
si aduce praful din urma..

imi e frig,
pe interior sunt cald, topit de vise...

rad cand ploua..
plang cand intunericul nu mai vrea sa vina..

da, intunericul, fiindca
nevazut de nimeni
ma pot misca in voie,
pot sari bariere ,

dar

am ales sa stau sub lumina ce strapunge norii,
sa stau la un ceai, la apus.

minte nebuna, multumesc ca ma lasi
sa-mi fac de cap,
chiar daca ma costa sufletul..