Teatrul

Mi se-ntuneca privirea,
pieptu-mi e drum lung strabatut de oameni,
si ard file din eterniate
caci cartea vietii mele nu are coperta...
iubesc lumina ce se reflecta in sangele de pe podea,
ce ca lacrimi s-a scurs de pe mainile mele.

nu e al meu..

eu nu mai am,
sunt mascota unui papusar bolnav,
imi lipsesc piese, ce fara de ele nu mai pot face lumea sa rada.

imi amintesc gloria spectacolelor,
si sclipirile de uimere...
acum  in cel mai bun caz primesc cate o privire palida..
la spectacolul vietii mele nu se mai vand bilete...

mi-a ramas doar acel copil ciudat,
ce ascuns , m-a privit mereu,
si a vrut sa dorm cu el pe perna..

Chapter 4.

Erau niste copii cu un bici,

caci pusi de-alungul, el ii depasea,

si  incercau sa maltrateze aerul,

incercau sa-i dea o forma, precum Enescu la vioara...

si el urla, aruncand cu spini in timpanele mosilor.

Era forma lor de comunicare, 

eu, inca nu o gasisem pe a mea.

Incet incet, umbra imi era prea mica,

si am ales sa sar din ea.

M-am refugiat in meleficul foilor de hartie,

ce m-au impresionat cu a lor tristete goala.

Pui de idei am aruncat pe ele, 

si le-am lasat sa creasca, 

vazandu-le cum se jucau in lumea sunetelor mute..

Dar au fugit,si s-au ascuns sub perna,

mi-au daramat serile cu ale lor soapte moi,

au rupt parti din mine sa se cuibareasca

pana cand,

la final,

m-am scurs pe-o foaie de hartie

ce-avea deja scris de altii un titlu,

" Lumea ".

Mecanica dorintei.

Locul unde lumina intalneste intunericul,

unde apa loveste piatra,

unde sangele intalneste lacrimile,

acolo ne aflam.

ne tratam cu venin, 

murdarim pamantul cu ale noastre corpuri patetice

si din cauza egoismului,

ne inecam incercand sa respiram cat mai mult.

suntem nori de praf

ce plutesc deasupra apei,

iar cand o intalnim,

ajungem sa contribuim la  acel mormant sedentar

de pe fundul ei.

expresii pline de disperare

sunt cimentate  in abis,

tocite de pantofii celor ce vor urma.

suntem sufocati de sfoara propriilor dorinte,

ochii se bucura de mai multa lumina, 

nu mai putem inghiti, respira,

stransoarea se micsoreaza,

dar pateticul, 

pateticul cere si a doua sfoara..

prea  multe pete ce noaptea nu se vad,

haine rupte cu tot cu piele,

pentru un nisip colorat.

Tanjesc cu disperare ,

la minti slefuite

ce nu-si ascund colturi

de care sa ne zgariem.

Mama

Si iar plang norii,
se scurg pe mine, s-aduna flori in jurul tau
zambesti prea larg si stii ca asta
aduna ani in viata mea.
te uiti la mine cu mandrie..
stii ca sunt tu, si tu esti ea..

duci munti in spate si cu durere
aduci lumina in viata lor
sunt madru ca esti a mea mama,
o punte catre viitor.

si am scapat o rima acolo,
da, mi-am promis ca nu mai fac
dar tin sa spun
sa spun acum...
de jos noi ne uitam la tine
si te iubim,
Siminuca!

Idei aruncate

Ajungi in pragul disperarii,
si cauti un abis,
un loc fara de loc
si te asterni pe panza vietii,
depasind conturul
si bucurandu-te ca esti special..
arunci idei ce doar tie ti se potrivesc
si speri ca nu esti singur,
dar mult mai mult
iti doresti sa nu fie adevarat.

esti singurul ce aplauda
la o piesa proasta de teatru,
iar toti in jurul tau
au fetele cusute, expresii lasate in cuier..

prefer sa ma numesc om,
nu omul sa ma numeasca pe mine.

Lumea asta se sufoca de prea multe idei aruncate..