Teatrul

Mi se-ntuneca privirea,
pieptu-mi e drum lung strabatut de oameni,
si ard file din eterniate
caci cartea vietii mele nu are coperta...
iubesc lumina ce se reflecta in sangele de pe podea,
ce ca lacrimi s-a scurs de pe mainile mele.

nu e al meu..

eu nu mai am,
sunt mascota unui papusar bolnav,
imi lipsesc piese, ce fara de ele nu mai pot face lumea sa rada.

imi amintesc gloria spectacolelor,
si sclipirile de uimere...
acum  in cel mai bun caz primesc cate o privire palida..
la spectacolul vietii mele nu se mai vand bilete...

mi-a ramas doar acel copil ciudat,
ce ascuns , m-a privit mereu,
si a vrut sa dorm cu el pe perna..