Halucinatii reale.

Sub fetele decolorate,
haine minti isi poarta viata,
cu dinti ce-au sfasiat lumina,
sunt oameni vii, ce-si traiesc moartea.

cu minti inchise, sigilate,
iti iau tot ce-a ramas din tine,
te doare , suferi, vrei dreptate,
cand te simti rau, ei se simt bine.


esti doar un nor ,
iar sta sa ploua...


sa-mi spuna chiar acum divinul,
sunt caramida-n iadul lui?

suntem prea multi,
si impreuna
putem sa rupem lantul lor...
dar spate-n spate toti se urca,
acum, maine sau mai tarziu.

zambesc sa vad cum toti se lupta,
pentru un fier, sau un stilou..
pana mai ieri credeam ca-s liber,
azi m-am uitat in jurul meu...

Simbioza

Esti tu,  fata ce ma invie zi de zi

Arunca-ti gandurile in mine
si toarna apa,
lasa-le sa-si creasca radacini, caci venele sunt doar spatii goale.

sunt doar un calator, ce si-a piedut harta
si rataceste printre blocuri jegoase..

suflete, uitam de ele
suntem statui de carne ce populam groapa de gunoi a lumii..

nu ne mai vedem clar,
nu pentru ca esti departe, ci suntem doar unul..

amprenta ta e semnatura mea,
suflarea rece, mana moale, parul ud..
taie in amintiri ce-mi sfasie existenta..

-----

Timpul

el intriga, ucide , biruieste  entitati,
sculpteaza   cratere muntilor uitati ,
lumea traieste  printre umbrele istoriei .

usor.. linistea explodeaza

-----

Vapori de lumina

Lumanari ce seamana intuneric
mi-au creat o umbra luminoasa.
Imi arat fata rasaritului,
o caldura fina imi maseaza pielea
si mi-o strapunge neinsemnat de incet
pana cand remodelarea mea arata ca un vechi eu.

perna imi e prea plina de vise,
obrazul prea mic pentru ai tai incisivi,
parul, harta unei  nebunii..

unde ai plecat?
nu pot vedea printre cladirile lumii tale,
pot simti doar un vag parfum,
trupul meu imbalsamat
s-a pierdut.

imi plimb mintea prin amintiri,
scap de ghilotina cuvintelor tale,
iti simt lumea,
dar nu o pot vedea,
sunt doar un actor prost intr-o piesa de teatru jucata in fata unor orbi.

Opt colturi

Fac pauza de la a respira un minut..
vegetatia se usuca sub umbra propriei neputinte,
raman doar mormane de gunoi ce au trecut in nefiinta,
oamenii ies de sub pamant mai curati ca niciodata.
ne distrugem unii pe altii
vazand in ei inamicul ce zace in noi..
vrem sa fim ceea ce am fost candva
vrem sa fim oameni.

inspir, trag in mine toata cenusa..

totul straluceste in jur,
pana si sangele varsat de ei.
doar cainii se mai bucura de libertate,
o femeie batrana isi plange fiul,
un copil julit in genunchi plange pe asfaltul cald,
o mama naste doi copii vii, iar alta ...plange.

nu vreau sa expir ceea ce am strans in mine,
unghiile imi cresc negre,
parul mi se albeste si fac cinste pamantului
numai cu gandul ca as putea...respira normal.

Strop , cate un strop

Suntem covoare de carne,

calcate de aceleasi picioare jegoase .

in gradina noastra nu mai creste iarba,

visele au incoltit si isi arata florile.

pasta lor ne coloreaza viata,

dar depaseste linia...

sub acest nor depresiv, de fericire,

masca de gaze e inutila, 

...respir printr-un copac

trimite-ti in mine

ura, dispretul, ignoranta!

oricum, sunt ale mele, 

lacomia mea le doreste, 

pot tine ochii deschisi in fata lor.

nu voi intoarce spatele, 

inca sper la o picur de recunostiinta,

ce-mi va racorii fata mutilata

ce afiseaza un zambet etern.